Exista 132 de sate pe valea Crisului Negru, iar in 8 din aceste sate sunt vorbitori de limba maghiara:Beius, Gradinari, Remetea, finis, Suncuius, Ioanis, Uileacu de Beius si Tarcaia, ale caror locuitori sunt in majoritate maghiari.Prima scriere despre acest sat apare in 1332, in scrisoarea episcopului Scolari, cu numele Tarhand si dupa cativa ani, cu numele Tarhan, acest nume fiind de origine turca.In 1614 , satul a primit numele Tarcaia Mare, deoarece Bethlen Gabor l-a declarat oras.
In jumatatea anilor 1738, 99 de adulti au murit de ciuma, asta insemnand jumatate dintre locuitori. In 1836, holera a omorat 34 de oameni, pe cand in 1873, epidemia a luat 133 de oameni. In primul razboi mondial pe fronturile Europei au ramas 29 de oameni din Tarcaia, pe langa aceste pagube adaugandu-se 91 de morti din aprilie 1919.In cel de-al doilea razboi mondial, 25 de oameni si-au pierdut viata.
Locuitorii din zona, profitand de conditiile naturale, se ocupau cu apicultura si pastoritul. Dupa ce creste numarul natiunilor si al satelor, locuitorii incep sa se ocupe cu cultivarea cerealelor.Cativa dintre ei se ocupau si cu fierberea palincii pe langa celelalte;este adevarat ca in zilele noastre aceste activitati au disparut. In sec al XII-lea(1291), dupa cele mai vechi scrisori, apar locuitori romani in Depresiunea Beiusului. Ocupatiile lor se extind, astfel maghiarii isi pierd ocupatiile si sunt din ce in ce mai rari. Aproximativ 5000 de maghiari traiesc in zona, dar acest numar scade din ce in ce mai mult in asa fel incat se apropie de disparitie.
In zilele noastre, in sat locuiesc 1185 de oameni, cei mai multi fiind reformati in ceea ce priveste religia, dar pe langa acestia existand si baptisti si evanghelisti. Din pacate intre aceste religii nu exista nicio legatira ecumenica, doar viata de zi cu zi si cimitirul care este folosit de toti locuitorii satului. Ocupatia de astazi a locuitorilor este tot agricultura.
Acest sat este admirat de multi oameni, fiind descrisa "cea mai frumoasa perla a Depresiunii Beiusului."Conditiile naturale din imprejurimi le-au oferit oamenilor posibilitatea de trai bine. Satenii asezati in valea Crisului Negru au ocupat cea mai frumoasa zona a acestuia, partea malului stang al Crisului, unde paraul numit "Apa Tiganilor"se varsa in el. Aceste rauri sunt granita cu dealurile bogate in fructe. Spre Nord, in directia de curgere a raului este drumul de iesire din sat, drumul care multumita lui Dumnezeu nu i-a condus pe prea multi in strainatate.
Mai multi sau mai putini maghiari care traiesc in valea Crisului Negru au aproape acelasi port.Cele mai frecvente piese le poarta femeile in zilele noastre la spectacole sau la confirmare in biserica.Fiecare piesa a ramas din trecut: camasa "cu volan" , manecile acesteia fiind decorate cu volan; vestuta este cea mai decoarata parte a costumului; paltonasul scurt, ajunge pana la talie si este cu maneca; baticul este dintr-un material negru si este brodat; baticul mare este folosit de batrane, vara pe umeri, iar iarna pe spate si prins in fata; fusta facuta din material colorat si pe care sunt cusute fundite de diferite culori, in trecut era mai lunga decat acum si juponul.
Portul barbatesc este compus din cele mai vechi piese: palaria asa numita "palarie unsa", este decorata cu fundita neagra si are in fata o agrafa mica; camasa barbateasca cu talie scurta, latimea manecii fiind egala cu lungimea taliei si fara nasturi; vesta este purtata doar vara , iar primavara si iarna poarta cojoc; pantalonul larg ajunge doar pana la genunchi si este prins cu un ac, fiind purtat atat iarna cat si vara; incaltamintea in zi de lucru se foloseau opincile, iar in zi de sarbatoare, in biserica, purtau cizme. Din pacate, multe parti atat din portul barbatilor cat si din cel al femeilor este foarte rar in zilele nostre, deoarece multe dintre femei i-au inmormantat pe sotii lor in port popular.
Andrea Antal,cls a XI-a B
Lic.Ped."N.Bolcas", Beius
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu