Budureasa

Budureasa, sat asezat la poalele Muntilor Bihorului, este atestat documentar din anul 1588 si mentionat atat in documentele maghiare, cat si in cele romanesti, ca o asezare importanta pentru mestesugurile legate de prelucrarea lemnului. Sat mare pentru acel veac, cu aproximativ 200-250 de locuitori, Budureasa s-a extins treptat, in urma defrisarilor, pana sub poala padurilor de fagi si stajeri, pe 5 ulite sau catune:Budureasa, Carbunari, Boznia, Racu si Grui. Se pare ca insusi numele satului deriva de la "Butureasa", adica "satul cu buturi" (buturi de arbori), ramase in urma defrisarilor.
Si in zilele noastre, batranii le povestesc nepotilor lor, ca acolo unde se intinde "tarina" satului Budureasa, odiniora existau palcuri de paduri care au fost defrisate. Din aceste povesti parca se desprinde usor mestesugul lemnului care are radacini adanci in acest sat. Astfel, ladaritul constituie o componenta definitorie a satelor specializate pe meserii din Tara Beiusului. Lada de zestre apare mentionata in documentele transilvanene in anul 1346. La sfarsitul secolului al XI- lea era pomenita si pe domeniul Beiusului.
In Evul Mediu, atat reglementarile oficiale asupre repartitiei sarcinilor feudale in sate, cat si existenta materiei prime a facut o anumita specializare pe mestesuguri(lemnarit, dulgherit, tamplarit) mai ales in satele Budureasa, Burda, Cresuia si Pietroasa. Cu trecerea timpului, au aparut tot mai multe instalatii tehnice cum ar fi: joagare pentru prelucrarea lemnului, mori hidraulice pentru macinat grane, pine taranesti pentru sumane, etc.
In secolele XVIII-XIX, in Budureasa functiona una dintre cele mai mari mori de scanduri de pe domeniul feudal al Beiusului, majoritatea barbatilor din sat fiind angajati la munca din padure, la tairea scandurilor si a grinzilor, la joagar sau alte mestesuguri legate de prelucrarea lemnului. Din prima jumatate a sec.al XI-lea, unele sate se specializeaza in ladarit. In satul Budureasa multi mesteri dulgheri se specializasera in confectionarea lazilor de zestre si hambarelor pentru cereale.
Din 1849 apar primele mentiuni despre obligatia mesterilor ladari de a plati in bani si in produse. La inceputul secolului al XX-lea, in Budureasa lucrau circa 30-40 de ladari, iar prin 1960 mai existau aproximativ 20 de ladari recunoscuti in toata regiunea de vest a Romaniei. Astazi doar 3-4 ladari isi mai desfasoara activitatea, dar si acestia la o varsta inaintata si care isi exprima regretul ca putini tineri vor sa mai continue acest mestesug al satului. Tocmai de aceea, scoala din Budureasa, insotita si de celelalte institutii din comuna (Primaria, Consiliul local, Ocolul Silvic)incearca printr-un proiect intitulat "De la ladarit la artizanat", pentru a-i face pe elevii scolii sa continue acest har al locuitorilor din Budureasa.
Ca in toata tara BIhariei si la Budureasa se confectionau doua tipuri de lazi de zestre, diferite dupa forma capacului:lazi cu capacul plat, numite si lazi batranesti cu dimensiuni de 1,50-,60m si care erau foarte folosite in mare masura ca loc de odihna si lazi cu capacul bombat, in doua pante sau cu coama care erau considerate mai frumoase, mai incapatoare si mai raspandite.Ladita de podoabe reprezenta darul de pret al mamei sau al nasei la nasterea unei fetite. Era o copie a lazii de zestre, cu dimensiuni putin mai mici si in ea urmau sa se pastreze vesmintele odraslei.
Mesterii ladari rascumparau lemnul necesar prin "dari" si "robota grea", la constructii si la carausit, pe domneiul feudal. Insa si atunci cand il primeau de la Episcopia Greco-Catolica, erau obligati sa il taie din locuri greu accesibile si nu din padurile "bune".
Astazi insa, o mare parte din locuitori au inlocuit lazile de zestre cu inovatii tehnice mai moderne asa ca putini dintre ladarii care mai practica acest mestesug, primesc comenzi doar din partea strainilor, in special din tarile vest-europene, care admira si apreciaza harul ocuitorilor budureni, acela de apreluca cu maiestrie lemnul.

Cartis Anca,cls.a XI-a B
Lic.Ped."N.Bolcas" Beius