BISERICA SF.ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL DIN LUNCASPRIE

Luncasprie sat pitoresc rasfirat pe firul vailor care se varsa in valea cu acelasi nume.Are inca din 1725 o biserica de lemn in mijlocul cimitirului cu cruci masive de piatra.Documentele anterioare din 1625 atesta existenta unui alt locas de cult tot din lemn probabil mult mai vechi.
Biserica actuala cu un plan foarte simplu,cu nava dreptunghiulara si absida nedrecosata,realizata din barne groase de gorun.A fost acoperita atat in interior cat si in exterior cu un strat gros de tencuiala

Tarcaia-monografia satului

Exista 132 de sate pe valea Crisului Negru, iar in 8 din aceste sate sunt vorbitori de limba maghiara:Beius, Gradinari, Remetea, finis, Suncuius, Ioanis, Uileacu de Beius si Tarcaia, ale caror locuitori sunt in majoritate maghiari.Prima scriere despre acest sat apare in 1332, in scrisoarea episcopului Scolari, cu numele Tarhand si dupa cativa ani, cu numele Tarhan, acest nume fiind de origine turca.In 1614 , satul a primit numele Tarcaia Mare, deoarece Bethlen Gabor l-a declarat oras.

In jumatatea anilor 1738, 99 de adulti au murit de ciuma, asta insemnand jumatate dintre locuitori. In 1836, holera a omorat 34 de oameni, pe cand in 1873, epidemia a luat 133 de oameni. In primul razboi mondial pe fronturile Europei au ramas 29 de oameni din Tarcaia, pe langa aceste pagube adaugandu-se 91 de morti din aprilie 1919.In cel de-al doilea razboi mondial, 25 de oameni si-au pierdut viata.

Locuitorii din zona, profitand de conditiile naturale, se ocupau cu apicultura si pastoritul. Dupa ce creste numarul natiunilor si al satelor, locuitorii incep sa se ocupe cu cultivarea cerealelor.Cativa dintre ei se ocupau si cu fierberea palincii pe langa celelalte;este adevarat ca in zilele noastre aceste activitati au disparut. In sec al XII-lea(1291), dupa cele mai vechi scrisori, apar locuitori romani in Depresiunea Beiusului. Ocupatiile lor se extind, astfel maghiarii isi pierd ocupatiile si sunt din ce in ce mai rari. Aproximativ 5000 de maghiari traiesc in zona, dar acest numar scade din ce in ce mai mult in asa fel incat se apropie de disparitie.

In zilele noastre, in sat locuiesc 1185 de oameni, cei mai multi fiind reformati in ceea ce priveste religia, dar pe langa acestia existand si baptisti si evanghelisti. Din pacate intre aceste religii nu exista nicio legatira ecumenica, doar viata de zi cu zi si cimitirul care este folosit de toti locuitorii satului. Ocupatia de astazi a locuitorilor este tot agricultura.

Acest sat este admirat de multi oameni, fiind descrisa "cea mai frumoasa perla a Depresiunii Beiusului."Conditiile naturale din imprejurimi le-au oferit oamenilor posibilitatea de trai bine. Satenii asezati in valea Crisului Negru au ocupat cea mai frumoasa zona a acestuia, partea malului stang al Crisului, unde paraul numit "Apa Tiganilor"se varsa in el. Aceste rauri sunt granita cu dealurile bogate in fructe. Spre Nord, in directia de curgere a raului este drumul de iesire din sat, drumul care multumita lui Dumnezeu nu i-a condus pe prea multi in strainatate.

Mai multi sau mai putini maghiari care traiesc in valea Crisului Negru au aproape acelasi port.Cele mai frecvente piese le poarta femeile in zilele noastre la spectacole sau la confirmare in biserica.Fiecare piesa a ramas din trecut: camasa "cu volan" , manecile acesteia fiind decorate cu volan; vestuta este cea mai decoarata parte a costumului; paltonasul scurt, ajunge pana la talie si este cu maneca; baticul este dintr-un material negru si este brodat; baticul mare este folosit de batrane, vara pe umeri, iar iarna pe spate si prins in fata; fusta facuta din material colorat si pe care sunt cusute fundite de diferite culori, in trecut era mai lunga decat acum si juponul.

Portul barbatesc este compus din cele mai vechi piese: palaria asa numita "palarie unsa", este decorata cu fundita neagra si are in fata o agrafa mica; camasa barbateasca cu talie scurta, latimea manecii fiind egala cu lungimea taliei si fara nasturi; vesta este purtata doar vara , iar primavara si iarna poarta cojoc; pantalonul larg ajunge doar pana la genunchi si este prins cu un ac, fiind purtat atat iarna cat si vara; incaltamintea in zi de lucru se foloseau opincile, iar in zi de sarbatoare, in biserica, purtau cizme. Din pacate, multe parti atat din portul barbatilor cat si din cel al femeilor este foarte rar in zilele nostre, deoarece multe dintre femei i-au inmormantat pe sotii lor in port popular.

Andrea Antal,cls a XI-a B

Lic.Ped."N.Bolcas", Beius

Liceul Pedagogic "N.Bolcas" Beius

Arhitectonic probabil cea mai frumoasa cladire din oras. Scoala si-a deschis portile in 1923 data fiind nevoia mare de educatore, care erau dorite pentru reducerea analfabetismului in Transilvania. Lucrarile au inceput in 1912 cu fonduri de la Budapesta, si forta de munca locala, angajata din satele din jur. Construirea a avansat incet datorita razboiului si cantitatii mari de material de constructii necesar construirii. Deschiderea scolii a fost anuntata in 24 septembrie 1922, pentru data de 10 octombrie.

Din primul an au functionat 6 clase cate unul pentru fiecare an de studiu. Intre 1927-28 functioneaza ca scoala de educatoare, iar in 1928 din nou ca scoala de invatatoare. Din 1931 pana in 1954 cand a fost tranformat in liceu teoretic de fete a functionat cu profilul de educatoare.

Andreea Blaj,cls a XI-a B
Lic.Ped."N.Bolcas"Beius

Istoria morii din Remetea "Manna"

Dupa traditia din 1642, Vajda Miklos si Zsigmond din Remetea au donat moara de apa bisericii reformate. Venitul morii asigura cheltuielile bisericii si salariul preotului. Din anul 1994, intre membrii bisericii din Putteni, Olanda s-a infiripat o legatura puternica. Cei din Olanda au acordat materiale si alte ajutoare pentru renovarea morii, deoarece era foarte veche si pe punctul de a se darama. La renovarea morii au luat parte si satenii.

Marta Balint,cls a XI-a B

Lic.Ped."N.Bolcas"Beius

Budureasa

Budureasa, sat asezat la poalele Muntilor Bihorului, este atestat documentar din anul 1588 si mentionat atat in documentele maghiare, cat si in cele romanesti, ca o asezare importanta pentru mestesugurile legate de prelucrarea lemnului. Sat mare pentru acel veac, cu aproximativ 200-250 de locuitori, Budureasa s-a extins treptat, in urma defrisarilor, pana sub poala padurilor de fagi si stajeri, pe 5 ulite sau catune:Budureasa, Carbunari, Boznia, Racu si Grui. Se pare ca insusi numele satului deriva de la "Butureasa", adica "satul cu buturi" (buturi de arbori), ramase in urma defrisarilor.
Si in zilele noastre, batranii le povestesc nepotilor lor, ca acolo unde se intinde "tarina" satului Budureasa, odiniora existau palcuri de paduri care au fost defrisate. Din aceste povesti parca se desprinde usor mestesugul lemnului care are radacini adanci in acest sat. Astfel, ladaritul constituie o componenta definitorie a satelor specializate pe meserii din Tara Beiusului. Lada de zestre apare mentionata in documentele transilvanene in anul 1346. La sfarsitul secolului al XI- lea era pomenita si pe domeniul Beiusului.
In Evul Mediu, atat reglementarile oficiale asupre repartitiei sarcinilor feudale in sate, cat si existenta materiei prime a facut o anumita specializare pe mestesuguri(lemnarit, dulgherit, tamplarit) mai ales in satele Budureasa, Burda, Cresuia si Pietroasa. Cu trecerea timpului, au aparut tot mai multe instalatii tehnice cum ar fi: joagare pentru prelucrarea lemnului, mori hidraulice pentru macinat grane, pine taranesti pentru sumane, etc.
In secolele XVIII-XIX, in Budureasa functiona una dintre cele mai mari mori de scanduri de pe domeniul feudal al Beiusului, majoritatea barbatilor din sat fiind angajati la munca din padure, la tairea scandurilor si a grinzilor, la joagar sau alte mestesuguri legate de prelucrarea lemnului. Din prima jumatate a sec.al XI-lea, unele sate se specializeaza in ladarit. In satul Budureasa multi mesteri dulgheri se specializasera in confectionarea lazilor de zestre si hambarelor pentru cereale.
Din 1849 apar primele mentiuni despre obligatia mesterilor ladari de a plati in bani si in produse. La inceputul secolului al XX-lea, in Budureasa lucrau circa 30-40 de ladari, iar prin 1960 mai existau aproximativ 20 de ladari recunoscuti in toata regiunea de vest a Romaniei. Astazi doar 3-4 ladari isi mai desfasoara activitatea, dar si acestia la o varsta inaintata si care isi exprima regretul ca putini tineri vor sa mai continue acest mestesug al satului. Tocmai de aceea, scoala din Budureasa, insotita si de celelalte institutii din comuna (Primaria, Consiliul local, Ocolul Silvic)incearca printr-un proiect intitulat "De la ladarit la artizanat", pentru a-i face pe elevii scolii sa continue acest har al locuitorilor din Budureasa.
Ca in toata tara BIhariei si la Budureasa se confectionau doua tipuri de lazi de zestre, diferite dupa forma capacului:lazi cu capacul plat, numite si lazi batranesti cu dimensiuni de 1,50-,60m si care erau foarte folosite in mare masura ca loc de odihna si lazi cu capacul bombat, in doua pante sau cu coama care erau considerate mai frumoase, mai incapatoare si mai raspandite.Ladita de podoabe reprezenta darul de pret al mamei sau al nasei la nasterea unei fetite. Era o copie a lazii de zestre, cu dimensiuni putin mai mici si in ea urmau sa se pastreze vesmintele odraslei.
Mesterii ladari rascumparau lemnul necesar prin "dari" si "robota grea", la constructii si la carausit, pe domneiul feudal. Insa si atunci cand il primeau de la Episcopia Greco-Catolica, erau obligati sa il taie din locuri greu accesibile si nu din padurile "bune".
Astazi insa, o mare parte din locuitori au inlocuit lazile de zestre cu inovatii tehnice mai moderne asa ca putini dintre ladarii care mai practica acest mestesug, primesc comenzi doar din partea strainilor, in special din tarile vest-europene, care admira si apreciaza harul ocuitorilor budureni, acela de apreluca cu maiestrie lemnul.

Cartis Anca,cls.a XI-a B
Lic.Ped."N.Bolcas" Beius

Pestera Meziad

Pestera Meziad a aparut in urma cu milioane de ani in urma unor mari inundatii. Aceasta pestera este situata la poalele muntilor Padurea Craiului". A fost descoperita de doi cercetatori straini care au ratacit prin ea timp de doua saptamani. Inauntru au fost descoperite si vase din aur, dovada ca in antichitate, pe acel loc au existat locuinte. Pestera este alcatuita din patru nivele si la fiecare nivel apa a sculptat in piatra diferite forme carora localnicii le-au dat diferite nume. La primul nivel intalnim un bust pe care locuitorii imprejurimilor l-au numit "Bustul lui Traian", mai departe se intalneste bradutul cu zapada, terasa pesterii, bucataria si camera de oaspeti. In "bucataria" pesterii este o galerie ingusta care are legatura cu exteriorul. La al doilea nivel al pesterii gasim alte formatiuni sculptate in calcar de catre apa si care, la randul lor poarta alte denumiri:"Bobocul de trandafir", "Pelicanul adormit", "Cortina pesterii", si altele. La al treilea nivel se gasesc prapastii adanci din care au fost scoase vasele din aur si alte obiecte. Aici isi are locul "Camera liliecilor", "Alba ca zapada si cei sapte pitici", "Cuptorul" si la randul lor exista si stalactitele si stalagmitele care cresc aproximativ un cm in decurs de 20 de ani, rolul lor fiind de a pastra o stabilitate a tavanului pesterii.
La inceputul secolului al XX-lea, facea parte dintre cele mai mari pesteri din Europa. A fost printre primele pesteri amenajate din tara, astazi aceasta masurand aproximativn 4774 m , se afla la o altitudine de 397 m ,iar gura de intrare are o inaltime de 16 m si o latime de 10 m.


Florina Cap,cls a XI-B
Liceul Ped. "N.Bolcas", Beius